search

ANAF: Bonificatiile au fost evidentiate in noul formular al Declaratiei Unice

Declaratia unica 2020. Ghid complet oferit de ANAF

Agentia Nationala de Administrare Fiscala informeaza printr-un comunicat ca bonificatiile au fost evidentiate in noul formular al Declaratiei Unice. Institutia a actualizat vineri, 5 iunie 2020, PDF-ul inteligent necesar acestui formular fiscal.
 
Masurile legislative din domeniul fiscal, implementate de Ministerul Finantelor Publice si ANAF pentru a reduce impactul pandemiei COVID-19 asupra economiei si vietii romanilor, au determinat modificarea formularului „Declaratiei unice privind impozitul pe venit si contributiile sociale datorate de persoanele fizice”, al carei termen de depunere s-a prelungit pana la 30 iunie 2020.
 
 

Declaratia unica 2020: in ce cazuri se acorda bonificatiile?

 Daca declaratia unica privind venitul realizat in anul 2019 se depune pana la 30 iunie 2020, inclusiv, se acorda urmatoarele bonificatii:
 
 - pentru plata impozitului pe venit, a contributiei de asigurari sociale si a contributiei de asigurari sociale de sanatate, reprezentand obligatii fiscale anuale pentru anul 2019, se acorda o bonificatie de 5% din aceste sume, daca toate aceste obligatii fiscale de plata se sting prin plata sau prin compensare integral pana la data de 30 iunie 2020 inclusiv;
 
 - pentru depunerea declaratiei unice prin mijloace electronice de transmitere la distanta se acorda o bonificatie de 5% din impozitul pe venit, a contributiei de asigurari sociale si a contributiei de asigurari sociale de sanatate, numai daca este indeplinita conditia privind plata, mentionata anterior, caz in care se acorda ambele bonificatii.
 
Asadar, daca sunt respectate cele doua conditii (respectarea datei limita si depunerea online), contribuabilii pot beneficia de o bonificatie de 10%.
 
 
De aceste bonificatii pot beneficia si persoanele care:
 
 - in anul 2019, au realizat venituri pentru care au obligatia depunerii numai a declaratiei unice privind venitul estimat (Capitolul II din declaratia unica);
 
 - au optat in anul 2019 pentru plata CAS sau a CASS.
 
IMPORTANT! 
 
Bonificatia se determina de contribuabil si se evidentiaza in mod distinct in declaratia unica privind venitul realizat, obligatiile de plata determinandu-se prin diminuarea obligatiilor fiscale datorate cu valoarea bonificatiei.
 

Ai depus deja Declaratia unica? Cum mai poti beneficia de bonificatii?

In cazul in care contribuabilii au depus declaratia unica pentru veniturile realizate in anul 2019, indiferent de modalitatea de depunere, fara acordarea bonificatiilor, pot beneficia de acestea, prin depunerea unei declaratii rectificative pana la 30 iunie 2020, inclusiv, cu respectarea conditiilor mentionate mai sus.
 
ANAF reaminteste contribuabililor ca obligatiile fiscale se pot indeplini utilizand metode de comunicare la distanta prin intermediul Spatiului Privat Virtual (pentru depunerea declaratiilor si obtinerea de informatii), iar plata poate fi efectuata prin internet banking sau ghiseul.ro. 
 


Noutati contabile 1711663200
Atentie, contabili!

Contabilitatea se schimba!
Completeaza adresa de email la care
vrei sa primesti Raportul Gratuit

E-Factura. E-Transport: Sanctiuni. Amenzi. Solutii practice